Un doljean a fost prins în flagrant în timp ce tăia şi sustrăgea material lemnos

296
padureIeri, 19.02.2017, lucrătorii Postului de Poliţie Murgaşi, au organizat și executat o acțiune în comuna Murgași, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul forestier.
Astfel, a fost depistat R. CLAUDIU, 29 de ani, din comuna Murgași, Dolj care a tăiat și sustras un număr de trei arbori, esență gârniţă, din pădurea Ocolului Silvic Amaradia, cu un volum total de 0,3303 mc.
Materialul lemnos a fost inventariat și confiscat conform fișei de inventar întocmită de reprezentantul Ocolului Silvic Amaradia.
Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate atât a prejudiciului cât a întregii situații de fapt.