Trei vești uriașe aduse de premierul Viorica Dăncilă pentru județul Dolj

391

Premierul României, Viorica Dăncilă, împreună cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, vicepreședintele Senatului,  Claudia Manda, au participat azi, 01 octombrie 2018, la deschiderea anului universitar 2018-2019, la Universitatea din Craiova.

La festivitatea de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Craiova, premierul Viorica Dăncilă a făcut primul anunț important:  proiectul de construire a Spitalului Regional a intrat „în linie dreaptă” după ce s-a aprobat PUZ pentru unitatea spitalicească.

„Vă pot da asigurări că spitalul regional din Craiova a intrat în linie dreaptă, iar săptămâna trecută s-a aprobat și Planul de Urbanism Zonal. Studiul de fezabilitate a fost lansat la începutul lunii septembrie împreună cu reprezentanții BEI și va fi finalizat în primul trimestru al anului viitor. Spitalul regional va avea peste 800 de paturi și un concept modern care va oferi pacienților o mai bună mobilitate de la o specializare medicală la alta, în funcție de necesități”, a explicat premierul României, în fața viitorilor medici craioveni.

Premierul a ales să anunțe la Universitatea din Craiova un lucru așteptat de ani de zile: demararea lucrărilor la drumul expres Craiova – Pitești, fără a uita, bineînțeles, să le ureze succes studenților, în noul an.

Premierul României, Viorica Dăncilă, a mulțumit pentru invitația de a participa la festivitățile de deschidere a anului universitar în Craiova și a făcut anunț despre care a și subliniat că este așteptat de ani:

Astăzi au fost desemnați câștigătorii licitației pentru tronsoanele 1 și 2 ale drumului expres Craiova – Pitești. Durata lucrărilor va fi de 36 luni, perioada de garanție 7 ani, iar cei 58 de km vor asigura decongestionarea traficului. Domnul ministru Șova este astăzi la Craiova și va prezenta mai multe detalii”.

Ultima veste bună a venit după ce a vizitat Fabrica de Avioane de la Craiova.

Premierul României, Viorica Dăncilă, a susținut o scurtă conferință de presă în care a mulțumit ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pentru toate proiectele inițiate și a anunțat semnarea contractului pentru modernizarea aeronavelor IAR 99 Șoim, din dotarea Armatei Române. Fabrica de Avioane Craiova va avea, astfel, de lucru multă vreme.

„În acest an, când se sărbătoresc trei decenii de la iniţierea proiectului IAR 99, un proiect de concepţie românească, vreau să dau o veste bună. S-au încheiat procedurile în ceea ce priveşte contractul între Ministerul Apărării Naţionale şi Avioane Craiova referitor la modernizarea a 20 de avioane IAR 99 aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române la standardul ‘Super Şoim’”, a precizat Viorica Dăncilă.