Trei doljeni arestați preventiv pentru furt de cabluri

325
politie 2În noaptea de 17/18.02.2017, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Ferovoare Craiova Triaj au fost sesizaţi de către salariaţii staţiei CF Işalniţa, judeţul Dolj, despre faptul că circulaţia feroviară a fost întreruptă între staţiile CF Işalniţa şi Cernele, instalaţiile de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar prezentând defecţiuni, posibil ca urmare a sustragerilor de componente de la infrastructura feroviară.
          Polițiștii ajunși la faţa locului au constatat că, în cursul nopții, cablurile între staţiile CF Işalniţa şi Cernele au fost secționate cu intenţia de a le sustrage, unul dintre autori, respectiv D.D., de 23 ani, din comuna Bistreţ, judeţul Dolj, fiind prins în flagrant, ceilalţi doi reuşind să fugă.
          A fost luată măsura reţinerii, cel în cauză fiind prezentat instanţei de judecată care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi distrugerea sau semnalizarea falsă.
          Ulterior, prin extinderea cercetărilor și investigațiilor, în cursul zilei de ieri, 23.02.2017, au fost identificaţi şi reţinuţi și ceilalţi doi autori: M.C., de 19 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj şi M.P.B., 27 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt.
          În baza probatoriului administrat de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, pe numele celor doi Judecătoria Craiova a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Cei doi inculpați sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la furt calificat şi distrugerea sau semnalizarea falsă.