Țara arde și procurorul Jean Uncheșelu e plecat în concediu! Păi se poate?

458

DNA 1111Întors din Turcia, după operația suferită la picior, Victor Ponta a anunțat că își dă demisia din funcția de președinte al PSD. A și argumentat gestul, nu foarte convingător pentru unii, dar de ajuns pentru cel în cauză să îl facă.

PSD nu a murit, s-a repliat și până la Congres și-a ales un președinte ”interimar” în persoana lui Liviu Dragnea, care a și anunțat agenda partidului pentru perioada următoare, dar și susținerea în continuare pentru Victor Ponta ca premier.

După acest episod, Victor Ponta a plecat în concediu, în SUA. Pe multe canale de televiziuni, ziare și site-uri gestul premierului de a-și lua concediu a fost condamnat. Că nu e în regulă să își ia primul ministru concediu, că el trebuie să muncească 24 de ore din 24. După unii ar trebui  să prevedem în lege ca acesta să nu beneficieze de acest drept și eventual să doarmă la Guvern.

În perioada cât a fost plecat, o altă isterie a fost legată de demisia lui Victor Ponta. Au fost scrise multe rânduri, în care unii speculau ce va face acesta imediat ce se va întoarce din SUA. Unii dădeau ca siguri demisia, alții spuneau că ea va veni la o săptămână de la revenire, iar cei mai prudenți au lungit-o până în toamnă.

Aceleași surse anunță azi, 10 august 2015, că nu își va da demisia. Ghinion! Victor Ponta s-a întors în fruntea Guvernului.

O nebunie totală, o vară înfierbântată de unii despre care ai putea spune că nu au subiecte la prima vedere, dar ale căror gesturi nu sunt deloc întâmplătoare.

Revenind la actualitatea lui Victor Ponta, acesta ar fi trebuit să se prezinte la DNA în dosarul în care este cercetat. Dar nu poate, pentru că procurorul Jean Uncheșelu este în concediu.

Mergând pe firul gândiri contestatarilor lui Victor Ponta aș putea întreba și eu: ce cauți în concediu domnule procuror Jean Uncheșelu? O țară întreagă fierbe cu privire la acuzațiile aduse premierului României și dumneavoastră plecați în concediu? Ar trebui să fiți la serviciu, să finalizați dosarul. Păi este posibil așa ceva? De concediu vă arde dumneavoastră?