Șoferul fugar și camarazii acestuia identificați și reținuți

375

DSC_6292Poliţiştii doljeni din cadrul Poliției Municipiului Craiova au reținut patru bărbați, în cazul evenimentului produs în seara zilei de 20.01.2018, când o persoană neidentificată a lovit pe trecerea de pietoni un bărbat și fetița acestuia și a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție.

 

Ca urmare a activităților complexe de investigare și cercetare efectuate de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova în dosarul penal constituit ca urmare a evenimentului rutier ce a avut loc pe bulevardul Dacia din municipiul Craiova, au fost identificați, atât conducătorul autoturismului implicat, în persoana numitului M. IONUȚ, de 33 ani, din Craiova, cât și alte trei persoane care au favorizat și tăinuit fapta de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

 

În dimineaţa zilei de astăzi, au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare la imobilele în care locuiesc persoanele menţionate, dar și alte locații din municipiului Craiova, comuna Leu și comuna Cârcea, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe părți componente ale autoturismului implicat în eveniment.

 

După analizarea materialului probator, a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de M. IONUȚ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, P.CĂLIN, de 45 ani, din Craiova și F. MĂDĂLIN, de 38 ani, din Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului și V. MARIUS, de 35 ani, din comuna Leu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

 

Cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj, iar în data de 07.02.2018 urmează să fie formulate propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.