Singura Colecţia „Maria Tănase”, din România, se aflată în patrimonul Casei „Băniei” a Muzeului Olteniei Craiova, fiind constituită în anii 70 prin cumpărare de la soţul artistei, Clery Sachelarie.
Unică la nivelul instituţiilor muzeale şi culturale, colecţia conţine peste 1300 de piese, obiecte personale ale artistei: documente oficiale, acte, fotografii, brevete, diplome şi alte materiale documentare, costume de scenă, pălării, afişe din spectacole, un patefon cu discuri, obiecte de mobilier, decorative şi multe altele, din care transpar viaţa, talentul, preocupările umane şi sociale ale Mariei Tănase.
Numită de Nicolae Iorga, în 1938, „pasărea măiastră a cântecului românesc”, Maria Tănase a fost, aşa cum o descria dirijorul Theodor Rogalsky, „un fenomen”, ce a cucerit o lume întreagă cântând pe marile scene ale vremii, în ţară şi străinătate, chiar şi pentru preşedintele american, Franklin Roosevelt.
Dintre documente originale pe care instituţia muzeală din Craiova le deţine, trebuie să amintim: certificatele de naştere şi de căsătorie, cartea de muncă, legitimaţiile şi atestatele artistei, testamentul acesteia.
Piesele de rezistenţă ale colecţiei sunt reprezentate de costumul popular, din sudul Olteniei, pe care Maria Tănase l-a purtat în turneele sale din ţară şi străinătate, datat 1920, superbele rochii realizate de celebra croitoreasă a Bucureştiului din acea vreme, Giselle, şi mărgelele din boabe de porumb pe care artista le îndrăgea în mod deosebit.
Printre obiectele unicat menţionăm documente inedite din perioada Expoziţiei Internaţionale de la New York (1939), când Maria Tănase a fost aleasă să reprezinte cântecul românesc, cântând în faţa fostului preşedinte american Hoover, a lui Andre Gide, Yehudi Menuhin, Jascha Heifetz, Constantin Brâncuşi, respectiv paşaportul artistei semnat de Regele Mihai, extrase document din presa vremii din New York.
Mare iubitoare şi culegătoare de folclor a avut în cercul său de prieteni etnologi renumiţi ai României, precum Hanry Brauner şi Dimitrie Gusti, şi s-a implicat activ în susţinerea activităţilor de promovare a patrimoniului cultural tradiţional românesc, fiind alături de Dimitrie Gusti la expoziţia etnografică – de artă populară de la Paris, din 1938.
Maria Tănase a lăsat un testament cutremurător din care transpare iubirea nemăsurată pentru pentru tradiţiile şi folclorul românesc:
TESTAMENT
„Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniu la data decesului meu, surorii mele Aurica Tănase și soțului meu Clerah Sachelarie, cu același domiciliu ca al subsemantei, pe care-i rog să ia hotărâri numai împreună privind averea rămasă. Dacă fratelui meu Ștefan Francois Tănase îi va face plăcere vreun obiect indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea și soțul meu să i-l daruiască spre caldă și duioasă amintire Nepoților mei celor trei copiii ai fratelui meu și celor trei copii ai surorii mele le las toată dragostea mea de mamă. Pe băieții fratelui meu și sorei mele precum și pe soțul Stefaniei îi implor cu cuvânt de moarte să nu fumeze de aci încolo și să-l iubească pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine și cum eu i-am iubit pe ei
Las cu cea mai aprigă dorință a mea ca ritualul înmormântării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acțiuni ci să fie sobru. După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziția medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una din cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap să-mi pună pichetul de colțar alb iar în picioare ciorapi albi scurți.
Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoștință despre moartea mea cu excepția oficialităților și în orice caz înmormântarea să fie anunțata cu o zi mai târziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă. Să nu mi se facă parastas decât la șase săptămâni. Să-mi care apa cu cofă și să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de șase săptămâni. Să nu vina la slujbă mea religioasă niciun popă afară de preotul și părintele Bejenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Niculae Bălcescu, căruia îi sărut mâinile ultima data deoarece atunci când mamei și tatălui meu le era greu, s-a oferit să-mi fie tata și mamă. Îi mulțumesc în veci pentru ținuta lui curată și pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieții sale.
Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână și în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de masă și să nu fie nimeni trist. Le doresc viață lungă și sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unor le-am stat greu în drum și au considerat să mă cunoască după placul lor și nu după caracterul și firea mea.Îmbrățișez pe toți și doresc să le fie viață îmbelșugată, liniștită,sănătoasă și în voie bună!”
Maria Tănase a lăsat, de asemenea, spre aducere aminte, mii de fotografii; aproape 300 dintre ele intrând în colecţia Muzeului Olteniei. Aceste imagini relevă o Marie Tănase în diferite ipostaze şi contexte sociale: în intimitate lângă o ceaşcă de cafea, cu prietenii prin Bucureştiul de altădată, în spectacole la „Alhambra”, pe alte scene bucureştene, în turneele din ţară sau în campanile de cercetare. Documentele fotografice relevă şi o artistă interesată de peisaje, de peisaje geografice din Oltenia, de oameni, de chipuri şi ambiente stradale.
O altă grupă de documente cuprinde scrisori primite de-a lungul vieţii, cărţi de vizită, repertorii de scenă, programe de spectacol, reviste şi articole adunate în 40 de ani de carieră.
Piesele aflate în colecţie vorbesc de la sine despre gusturile, despre sobrietatea şi modestia marii interprete: o masă cu întarşii de lemn, un covoraş oriental, 2 vaze, una de porţelan şi una de sticlă, două casete pentru bijuterii, câteva şiraguri de mărgele, pălării de stradă şi de scenă definesc suficient ambientul interbelic al Mariei Tănase.