Scena de la Sala Polivalentă Craiova își așteaptă concurenții

616

scena eurovisionSala Polivalentă este aproape gata pentru finala Eurovision. Cei peste 100 de muncitori au tras cabluri, au montat lumini au înşirat materiale pentru sonorizare şi au montat scena de 150 de mp.

Toate acestea în 3 zile. Au fost sincronizate luminile, sunetul şi a fost ridicată camera verde. Totul ca spectacolul de pe 8 martie să fie dintre cele mai bune. Ceea ce înainte era o sală de sport acum e o sală de spectacole în toată regula.

“Ne-am chinuit să asigurăm condiţii de excepţie şi sunt convinsă că vom fi foarte aproape de ce va fi la Viena ca show. Sala arată foarte bine şi pentru noi. Şi sunetul se va auzi bine.

Nu mai arată deloc a sală de sport ci a sală de spectacole şi, de asemenea, aşteptăm să câştige cea mai bună melodie această selecţie ca să ne putem bucura cu toţii la Viena că va fi cât mai bine”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Până în această seară vor fi montate şi uriaşele ecrane, astfel încât soliştii să poată face repetiţiile ca în timpul unui spectacol.