Pugilistele au urcat pe podiumul național la Mangalia

538

box fete medaliiElevele lui Constantin Cucu au obținut trei medalii în cadrul Campionatului Național de Box feminin pentru categoriile de seniori, tineret și juniori, care s-a desfășurat la Mangalia în perioada 28 august – 4 septembrie. Fetele au cucerit un titlu național și două distincții de bronz. Georgiana Avram a devenit campioană națională după ce s-a impus la categoria 60 de kg – tineret, iar Florentina Ghiță (51 kg – tineret) și Gabriela Ștefan (46 kg – juniori) au obținut bronzul. “Sunt mulțumit de rezultatele pe care le-am avut, adică medalia de aur și cele două de bronz. Georgiana Avram e elevă la liceul sportiv, ea a făcut atletism cu Claudia Ștef înainte să vină la noi la box. E o sportivă de viitor, a câștigat și în primăvară Cupa României. Competiția a fost bine organizată, ringul a fost amenajat pe plajă, a fost un cadru frumos.”, a declarat antrenorul celor trei medaliate, Constantin Cucu.