PROGRAM INAUGURARE WATER PARK

889

water parkCraiova Water Park își deschide porțile. Sâmbătă, 12 august 2017, craiovenii sunt așteptați să se relaxeze în cel mai mare complex de agrement acvatic din Oltenia, întins pe o suprafaţă totală de 49.300 mp.

Cei care vor dori să fie prezenți la inaugurarea Complexului Water Park și să descopere toate facilitățile disponibile, vor avea ocazia să se implice și în activitățile cultural-sportive, programate în zilele de sâmbătă, 12 august și duminică, 13 august 2017, de Primăria Municipiului Craiova, în colaborare cu partenerii săi.

          Sâmbătă, 12 august 2017:

  • ora 10.00 – Prezentarea lotului național de volei masculin, antrenată de Dan

                  Pascu și Claudiu Mitru (intrare Complex). Partener: SCM Craiova.

  • ora 10.15 – Prezentarea echipelor de handbal, volei, fotbal, badminton ale

                  partenerilor Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dolj

                            (intrare Complex).     

  • ora 10.30 – Activități sportiv-distractive la terenurile de sport, în prezența

                  sportivilor de la lotul național de volei masculin.

      – Activități sportiv-distractive la terenurile de sport, jocuri pe plajă

        și în apă: fotbal pe plajă, beach volei, gimnastică în apă, badminton,

        handbal pe plajă etc. Parteneri: Direcția Județeană pentru Sport și

        Tineret Dolj, FEFS Craiova, HCM Craiova, SCV Craiova, Centrul de

        Tineret Craiova, Casa Studenților Craiova.

  • ora 13.00: Atmosfera va fi întreținută de DJ Chris K și Gabrian by PlayEvents

                 Agency. Partener: Casa Studenților Craiova.

   Duminică, 13 august 2017:

  • ora 10.00: – Prezentarea echipei de volei masculin a SCM Craiova, antrenată

                   de Dan Pascu și Claudiu Mitru (intrare Complex). Partener: SCM

                   Craiova.  

  • ora 10.15: – Activități cultural-artistice. Partener: Palatul Copiilor Craiova.
  • ora 13.00: – Atmosfera va fi întreținută de DJ Chris K și Gabrian by PlayEvents

                   Agency. Partener: Casa Studenților Craiova.

 Traseul auto pentru accesul la Water Park este: Bvd. Știrbei Vodă – Parc Tineretului – Str. Banu Stepan – Str. Coșuna – Seminar Teologic –  Water Park.

Traseele autobuzelor care duc la Water Park sunt:

  • Traseul 29 cu plecare de pe Calea București, stația de la Piața Centrală
  • Traseul 20 cu plecare de la Gară până la Parcul Tineretului.

Frecvența plecării autobuzelor este la 30 de minute.

Taxele de intrare:

  1. Taxele de intrare propuse sunt:
  • 24 lei pentru copii între 5 şi 10 ani, de luni până vineri – brățară albă.
  • 36 lei pentru persoanele de peste 10 ani, de luni până vineri – brățară albastră.
  • 34 lei pentru copii între 5 şi 10 ani, în week-end – braţară roşie.
  • 50 lei pentru persoanele de peste 10 ani, în week-end – braţară neagră.
  • 15 lei taxa saună pentru persoanele de peste 16 ani – braţară verde. 
  1. Având in vedere existenţa unor facilităţi deosebite pentru practicarea sporturilor şi jocurilor acvatice, în cadrul serviciilor oferite publicului vor fi incluse şi cursuri de înot pentru copii, taxa propusă fiind de 20 lei/curs/copil.

Primăria Municipiului Craiova a implementat proiectul „Craiova Water Park – Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din Municipiul Craiova”, complex cu o suprafaţă totală de 49.300 mp, situat în incinta Parcului Tineretului.

Au fost create următoarele zone funcționale: o zonă de joc și plajă pentru copii cu elemente de joc montate în bazin, o zonă de joc și o zonă de plajă pentru tineri și adulți, o zonă de înot și plajă pentru adulți (bazin olimpic), o zonă pentru jocuri și de plajă pe nisip, cuprinzând terenuri de sport, clădire pentru dușuri și grupuri sanitare, entertaining room cu terasă pentru organizarea de minispectacole și scenete și o zonă cu terenuri pentru fotbal de plajă, tenis cu piciorul pe plajă și volei pe plajă.

S-au executat 5 puncte de observare pentru posturile de salvare acvatică. Ele au fost amplasate în așa fel încât să asigure vizibilitate maximă asupra bazinelor.

 Suprafaţă totală – 49.300 mp

Suprafaţă acoperită – 2.864mp din care:

  • Clădire administrativă – suprafaţă construită de 314 mp.
  • Clădire pentru bazine acoperite și jocuri de apa cu o suprafață construită de

2550 mp.

Suprafaţă bazine interioare – 364,09 mp din care:

  • Bazin înot – 209,16 mp
  • Bazine agrement -154,93 mp

Suprafaţă bazine exterioare – 5144,4 mp din care:

  • Bazin înot – 1250 mp
  • Bazine agrement – 3693,4 mp
  • Bazine copii – 201 mp

Lungime Tobogane:

  1. Combinații de turn cu 2 tobogane spirală (Thrill Slide Combination) – Suprafață bazinului de apa este de 415,30 mp. Cuprinde 2 tobogane cu lungimea de 43,45 m şi cu lansarea de la înalţimea de 9,92 m.
  2. Combinație turn cu 5 tobogane (Water Slide Combination): Cuprinde 5 tobogane (2 tobogane tip Rafting cu lungimea de 82,09 m, 1 tobogan Multisurf cu lungimea de 26,22 m şi 2 tobogane tip Kamikaze cu lungimea de 26,30m, cu lansarea de pe 2 platforme cu înalţimile de 6,50 m şi respectiv 9,00 m.
  3. Clădirea pentru bazine acoperite și jocuri de apă cuprinde în partea de est o zonă cu 5 tobogane (Magic Hole cu lungimea de 126,81, Black Hole cu lungimea de 115,36 m, Aquatube cu lungimea 80,21m şi 2 tobogane Body Slide cu lungimea de 80,61 m) toate fiind lansate de pe platformă aflată la înalţimea de 10,64 m.

Lazy River cu o suprafață de 847,80 mp.

Numărul maxim de persoane aflate în spaţiul amenajat în exterior este de 1.743.

Numărul maxim de persoane în spaţiul amenajat în interiorul Obiectului 3 – Clădirea pentru bazine acoperite și jocuri de apă este de 280 metri.

Durata de implementare: 10.09.2011 – 30.10.2017.

 Serviciul imagine

primăria craiova.