Problemele la CET 2 rezolvate în cel mai scurt timp cu sprijinul administraței locale.

359

calorifer calduraCraiovenii au rămas timp de o zi fără căldură și apă caldă deoarece pe strada Dr. Ioan Cantacuzino din cartierul 1 Mai, s-a produs o avarie la magistrala de apă caldă a CET 2.

Primarul interimar al Craiovei, dl. Mihail Genoiu, a participat  la discuțiile dintre reprezentanții Complexului Energetic de Termoficare Craiova 2 și Secretarul de Stat al Ministerului Energiei, dl. Doru Vișan. 

„Încă de la primele ore ale dimineții, am fost în legătură cu reprezentanții CET 2 pentru a afla ce s-a întâmplat și care sunt pașii ce urmează a fi întreprinși astfel încât craiovenii să aibă căldură în calorifere în cel mai scurt timp. În urma întâlnirii cu dl. Doru Vișan, s-au făcut cunoscute demersurile luate de conducerea CET 2 pentru remedierea avariei apărute în noaptea de sâmbătă spre duminică la cazanele care furnizează apă caldă în municipiul Craiova”, a declarat dl. Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.

Remedierea avariei a fost finalizată în prim plan în jurul orei 16:00 iar de la ora 19:00 s-a început furnizarea agentului termic către populație gradual, pentru a se evita șocurile termice din cauza diferențelor mari de temperatură.

Astfel, primii locatari care au primit căldură au fost cei din cartierele Brazda lui Novac şi Rovine, iar ultimii la care va ajunge agentul termic sunt cei care locuiesc în cartierele Lăpuş-Argeş şi 1 Mai.