Primarul interimar al Craiovei, Mihai Genoiu, a participat la ceremoniiile de aniversare a Colegiilor Carol I și Elena Cuza

412

IMG_4516Primarul interimar al Craiovei, Mihai Genoiu, a participat vineri 19 mai, la ceremoniiile de aniversare a Colegiilor Carol I și Elena Cuza.

„Sunt onorat să fiu astăzi, aici, alături de dumneavoastră, la aniversarea uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ din România.

Cu o istorie de peste 190 de ani, Colegiul Național Carol I se mândrește cu un adevărat tezaur: al elevilor sclipitori, al celor care le-au îndrumat pașii de-a lungul timpului, dar și cu una dintre cele mai valoroase biblioteci din țară sau cu o colecție unicat de roci descoperite pentru prima dată pe teritoriul României.

Începând cu mentorii spirituali ai instituției – marele Nicolae Bălcescu și regele Carol I – și continuând cu personalitățile care și-au format cariera aici, la Colegiu, cu toții au trăit în spiritul unui învățământ de calitate și i-au dus mai departe faima, peste mări și țări.

Faptul că, după atâția ani de existență, renumele Colegiului este păstrat prin numeroasele premii pe care dumneavoastră le obțineți la concursuri naționale și internaționale, ne obligă pe noi, cei din comunitate să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a vă păstra valorile. De aceea, poate una dintre marile bucurii din acest an este că am demarat procedurile de licitație pentru reabilitare și consolidare corp central, cu bani în exclusivitate de la bugetul local.

Ne mândrim cu dumneavoastră și ne dorim să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor, astfel încât, peste 2-3 ani, să redăm și clădirii Colegiului Național Carol I strălucirea de altădată, să redevină bijuteria arhitectonică a Craiovei, așa cum a fost dintotdeauna.

În numele craiovenilor și al meu personal, vă felicit pentru rezultatele obținute, vă doresc să fiți mereu pe primul loc și să duceți mai departe renumele colegiului. La mulți ani și să aveți o petrecere reușită!”, a afirmat Mihai Genoiu, primarul interimar al Craiovei.