Primarul Craiovei despre firma care lucrează în Bariera Vâlcii: La nicio firma nu am întâlnit atâta nesimțire și bătaie de joc!

391

bariera valciiPrimarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, viceprimarul, Mihai Genoiu, și administratorul public, Radu Preda, au vizitat marți, 06 octombrie 2015, șantierele Craiovei.

Edilul s-a arătat dezamăgită de firma Imob Lux, care se ocupă de lucrările din Bariera Vâlcii:

”Astăzi am vizitat șantierele craiovene, împreună cu viceprimarul Mihai Genoiu și administratorul public Radu Preda. Chiar dacă unele sunt întârziate, la sfârșitul anului vor fi finalizate.

Cel mai întarziat, și unde firma Imob Lux a și intrat în insolvență, este cel din Bariera Vâlcii. Am găsit cinci muncitori care se odihneau la umbră, alți trei care contemplau o groapă și încă patru care se învârteau pe lângă singurul utilaj care lucra.

De șase luni am încercat toate metodele ca să îi facem să intre în ritm. La nicio firma nu am întâlnit atâta nesimțire și bătaie de joc! Dirigenția de șantier este asigurată tot de o firmă privată, așa cum prevede ghidul de finanțare europeană, nu de primărie, din păcate!

Am decis ca, de săptămîna viitoare, să intrăm cu asfalt pe „Prelungirea teilor”, unde mai sunt doar două branșamente de făcut de Compania de Apă, ca să asigurăm o altă rută de ieșire din cartier.

Cerem scuze cetățenilor pentru bătaia de joc la care sunt supuși de atâtea luni! La finalul lucrărilor ne vom asigura că această firma nu mai calcă prin Craiova!”.