Prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu: „Avem nevoie în continuare de legi care să fie un sprijin şi mai puternic pentru creşterea calităţii actului administrativ”

372

depunere juramant prefect (1)Marţi, 21 martie 2017, a avut loc ceremonia de învestire în funcţie a prefectului judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu. Acesta a depus jurământul în prezenţa directorului general al Direcţie Generale pentru Relațiile cu Instituţiile Prefectului, Iulian Teodor Gheorghe.

 

„Este o mare onoare dar şi o mare responsabilitate să fiu în faţa dumneavoastră, în calitate de prefect al judeţului Dolj.

Este o misiune care încununează un parcurs profesional şi de viaţă pe care l-am închinat funcţiei publice în acest judeţ.

Aş vrea să mulţumesc celor care mi-au încredinţat acest mandat de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Sper să onorez la cel mai înalt nivel cu puţină încredere învestită în mine. Nu va fi simplu, dar pornesc cu bună credinţă şi cu optimism la acest drum.

Voi fi un prefect care va respecta în litera şi spiritul lor prevederile legii  340/2004, legea-fundaţie pentru activitatea tuturor celor care ocupă pe teritoriul ţării noastre această înaltă funcţie de demnitate publică.

Voi fi garantul constituţionalităţii şi legalităţii actelor şi măsurilor de politică publică ce vor guvern activitatea administrativă în judeţ.

Voi promova principiile colaborării, cooperării şi respectului între instituţiile publice.

Mă voi baza, în exercitarea funcţiei, pe sprijinul profesioniştilor din Instituţia Prefectului, pe membrii Colegiului Prefectural, precum şi pe toţi ceilalţi profesionişti care conduc serviciile publice deconcentrate şi unităţile administrativ-teritoriale.

Sper într-o cooperare fructuoasă cu primarii din judeţ şi cu Instituţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, atât de importantă în arhitectura instituţională a judeţului.

De asemenea, sper într-o colaborare apropiată cu parlamentarii judeţului pentru că avem nevoie în continuare de legi care să fie un sprijin şi mai puternic pentru creşterea calităţii actului administrativ.

Sunt reprezentantul unui guvern care şi-a propus un program de guvernare curajos, pe deplin legitimat de obiectivele sale şi mai ales de aşteptările populaţiei.

Voi susţine toate acele măsuri legale menite să sprijine aplicarea acestui program de guvernare fiind în acelaşi timp deschis către vocile din societatea civilă doljeană militează pentru dezvoltarea în legalitatea a acestui judeţ. Uşa mea este deschisă pentru toţi cei vor binele judeţului Dolj şi al locuitorului săi şi care cred că acest lucru este posibil.

Vă mulţumesc şi vă asigur că se poate conta pe mine!” – prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu.