Porți deschise la Colibri de Ziua Culturii

457

foto_Frumoasa din padurea adormita_ColibriPe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Teatrul pentru Copii și Tineret organizează o Zi a Porților Deschise. Craiovenii, indiferent de vârstă, sunt așteptați între orele 10.00-18.00 să descopere tărâmul de basm al păpușilor. Teatrul Colibri continua și atelierele de creație pentru cei mici în vacanța intersemestrială de la începutul lunii februarie

“Ne propunem ca titlurile care să marcheze acest an calendaristic să fie „Chirițele” după Alecsandri și „Gulliver”. Dar nu înseamnă că ne vom opri doar la aceste două premiere, așteptăm însă să se aprobe și bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an. Vom continua colaborarea cu Teatrul ACT, cu spectacole până în luna mai inclusiv. Între 20 și 27 martie vom organiza Săptămâna Teatrului. Apoi, la sfârșitul lunii august, între 25 august și 1 septembrie, vom organiza cea de-a V-a ediție a Festivalului „Puppets Occupy Street”, cu tema „Pământul”, a declarat în cadrul unei conferințede presă managerul Teatrului Colibri, Adriana Teodorescu.