Oana Bică, vicepreședinte CJ Dolj, prezentă la lansarea proiectului transfrontalier „Reacții coordonate și eficiente ale autorităților în situațiile de urgență din regiunea Dolj – Vratsa”

426

Oana Bică, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, a fost prezentă, ieri, 10septembrie, în regiunea Vratsa (Bulgaria), la lansarea proiectului transfrontalier „Reacții coordonate și eficiente ale autorităților în situațiile de urgență din regiunea Dolj – Vratsa”, proiect cu fonduri europene în valoare de peste 6 milioane euro.

Jumătate din sumă va fi folosită pentru achiziția unor echipamente performante de luptă împotriva incendiilor pentru județul Dolj, restul banilor urmând să fie folosiți de partea bulgară.

„Am fost onorată sa reprezint Consiliul Județean Dolj la lansarea acestui proiect, care și-a propus să contribuie la crearea de relații de cooperare pe termen lung între România și Bulgaria. Scopul lui este îmbunătățirea managementului comun al riscurilor în zona transfrontalieră Dolj-Vratsa”, a declarat Oana Bică, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj.

Este vorba despre un proiect cu o valoare totală de 6 milioane de euro, fonduri europene. Proiectul prevede, pentru partea română, achiziționarea echipamentului de intervenție, care este extrem de performant și cuprinde un avion de stins incendii, vehicule de luptă împotriva incendiilor la aeroport, un vehicul de stins incendii cu o putere extinsă echipat cu sisteme de evacuare și de prim-ajutor automobile pentru accidente grave, dar și ambulanțe de tipul C și tipul B, un vehicul pentru descarcerare și un sistem de încărcare cu spumă a bazinelor folosite în operațiuni de stingere a incendiilor.