NOI DREPTURI PENTRU PROPRIETARII SPAȚIILOR DE LOCUIT

721

Începând cu data de 28 septembrie 2018, a intrat în vigoare un nou cadru legal, aprobat de Parlament prin Legea nr.196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Noul act normativ introduce o serie de modificări în domeniul asociaţiilor, reglementând printre altele şi drepturile pe care le au proprietarii în raport cu asociaţia de proprietari, drepturi în ceea ce priveşte folosirea spaţiilor comune precum şi o categorie specială de drepturi pentru proprietarii care sunt membri ai asociaţiei.

Însă, cel mai important drept introdus de noile dispoziţii legale, este acela că proprietarii pot beneficia de facturarea individuală a serviciilor de utilităţi chiar şi în condiţiile în care instalaţiile aflate în proprietatea furnizorilor de utilităţi se branşează la instalaţiile comune interioare ale condominiului aflate în proprietatea comună a tuturor proprietarilor respectiv a existenţei unui branşament comun.

Astfel, facturarea individuală la nivel de proprietar se va face în baza convenţiilor de facturare individuală, anexe la contractul de furnizare încheiat cu asociaţia de proprietari – în calitate de titular.

Din punct de vedere legal, acest mod de facturare presupune o serie de avantaje:

– proprietarii pot plăti contravaloarea serviciilor direct în contul furnizorilor de utilităţi, aceştia având posibilitatea de a plăti oricând cheltuielile, nu numai în ziua stabilită de asociaţie pentru încasare;

– în cazul facturării individuale, este interzisă sistarea, limitarea sau întreruperea furnizării serviciului la nivel de condominiu, pentru neplata facturilor de către unul sau mai mulţi proprietari; mai exact, proprietarii au garanţia că dacă îşi plătesc datoriile la timp, furnizorii publici nu mai pot opri utilităţile pentru întreaga asociaţie din care fac parte rău-platnicii, caz în care  ar fi  afectaţi inclusiv proprietarii care sunt cu plăţile la zi;

– în baza convenţiilor de facturare individuală, furnizorii emit facturi individuale către toţi proprietarii din condominiu care includ, atât contravaloarea consumului repartizat proprietaţii individuale, cât şi contravaloarea cotei-părţi ce le revine din consumul comun; altfel spus, asociaţia de proprietari nu mai repartizează facturile către proprietari prin lista de plată lunară, încasează şi achită sumele reprezentând contravaloarea consumului facturat, furnizorii fiind cei care repartizează consumul pe fiecare proprietar şi încasează direct contravaloarea acestuia.

În lipsa convenţiilor individuale şi în condiţiile introducerii obligativităţii asociaţiilor de a folosi pentru încasări şi plăţi curente, contul bancar unic al asociaţiei, în eventualitatea blocării contului de către operatorii economici în baza unor dosare de executare silită, sumele achitate la zi de către proprietarii de bună credinţă vor fi poprite în contul unor datorii ce nu le aparţin, asociaţia ajungând în situaţia de a acumula noi debite, prin neachitarea facturilor curente deşi mare parte din proprietari îşi achită la timp obligaţiile de plată.

Pentru a evita o astfel de situaţie, proprietarii au posibilitatea să opteze pentru modul de facturare ce va fi practicat în condominiu: individual sau în comun, în adunarea generală ce va fi convocată de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, la recomandarea autorităţii locale prin adrese transmise anterior intrării în vigoare a legii, cu scopul de a informa asociaţiile cu privire la modificările intervenite în activitatea acestora, de a conştientiza reprezentanţii asociaţiilor, dar şi proprietarii asupra avantajelor, dar şi riscurilor ce decurg din aplicabilitatea noilor norme.