Mihail Genoiu: Nu vreau să preiau responsabilitatea termenelor pentru că eu nu sunt semnatar al contractului de execuție la stadion

355

stadionPrimarul Municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a susținut, miercuri 12 iulie 2017,o conferință de presă în care a clarificat mai multe aspecte ale construcției stadionului din Craiova. Acesta a menționat că stadionul nu va fi gata pe data de 20 iulie.

”Vreau să lămuresc și cred că nimeni nu a discutat de acest lucru. Trebuie să facem o diferențiere foarte clară între momentul în care CNI face recepția de la constructor și momentul în care se face inaugurarea. Când CNI va prelua acest amplasament, va fi o perioadă și o procedură în care va fi predat primăriei. De abia după aceea primăria poate să intervină asupra unor spații care nu sunt predate în formă finală. Este vorba de loje, hotel, restaurante. Ele sunt luate în formă brută. Primăria, ca să facă o procedură pentru a le concesiona, trebuie să aibă stadionul în proprietate. Din momentul în care avem stadionul în proprietate, va dura o perioadă până când el va fi finalizat.

Eu am intrat în amănunte, dar nu am informația exactă dacă avizul FIFA vine o dată cu recepția CNI. Dacă nu vine, va trebui ca CNI să facă recepția, să-l predea către noi, noi să facem investițiile și apoi vine avizul. Este prima dată când se face așa ceva și nimeni nu știe exact procedurile.

Mai este de lucru. Nu va fi finalizat la 20 iulie, pentru că sunt lucrări destul de multe. Se lucrează la finisaje, ceea ce este foarte dificil. Am văzut cu mare admirație că materialele sunt de cea mai bună calitate, ceea ce nu am văzut pe multe șantiere. Stadionul poate funcționa, nu știu exact, de când este predat la primărie, dar predarea la primărie nu e o treabă simplă, astfel încât să jucăm fotbal imediat pe el.

După ce îl preluăm, trebuie să aprovizionăm cu dotările necesare. Lista a sosit la primărie: porți, plase, fanioane, trasarea gazonului, tot ce nu este prins în proiectul CNI. Nu pot estima absolut nimic, deoarece primăria nu este parte contractuală, vizitele mele la stadion sunt discrete. Este contract între CNI și constructor. Nu pot avea la stadion aceeași atitudine pe care o am la Water Park.

Dacă iau un termen de la constructor, nici nu pot să vi-l transmit, pentru că este un termen neoficial. Nu vreau să-mi iau responsabilitatea termenelor pentru că eu nu sunt semnatar al contractului de execuție la stadion”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

sursa:jurnalulolteniei.ro