This page was exported from STARE DE FAPT [ http://staredefapt.ro ]
Export date: Tue Nov 21 23:12:19 2017 / +0000 GMT

Micuța Iulia, din Filiași, se luptă cu leucemia și are nevoie de ajutorul nostru



iulia Când auzi că un copil de 3 anișori se luptă cu leucemia, rămâi fără cuvinte. Oricum ele ar fi de prisos. Numai faptele mai pot face ceva. Faptele însemnând cel mai mic gest cu putință, o donație, orice sumă. Mai mulți, chiar și cu sume mici donate, putem salva o viață.

Iulia are 3 anișori și se luptă cu leucemia, la Spitalul Fundeni din București. Valentina Violeta Dragă, din Filiași, colega mea de clasă din Liceu, a trecut de la păreri de rău, la fapte. În primul rând a postat pe facebook un anunț cu contul în care se pot face donații:

”O mai țineți minte pe micuța Iulia? Ea încă se luptă cu leucemia și are nevoie de ajutorul nostru pentru a se întoarce acasă sănătoasă! Ştiu sigur că de Crăciun se înfăptuiesc miracole şi mai ştiu că şi noi, oamenii, putem face unul.

Haideţi să îi oferim Sărbători frumoase, dacă sănătate nu stă în puterea noastră să îi oferim!

Putem fi Moş Crăciun pentru micuţa de nici 3 anişori, acoperind puţin din cheltuielile cu tratamentul ei. Miracolul începe cu noi...

Cont RON: RO79RNCB0137018404680007

Cont EURO: RO95RNCB0137018404680010

Conturile sunt deschise la Banca Comercială Română, sucursala Filiaşi, titular cont Vătuiu Puiu Alin (tatăl fetiţei)”.

Și tot Valentina Violeta Dragă a creat un eveniment pe Facebook, în care îi provoacă pe oamenii de bine să ajungă duminică, 19 noiembrie 2017, între orele 12:00 – 15:00, la Casa de Cultură Filiași și să facă o donație. 1000 de oameni donând minimum 1 leu Spune Valentina Violeta Dragă:

”Strângere de fonduri pentru tratamentul Iuliei, diagnosticată cu leucemie. Vă provoc la un exercițiu de umanitate și solidaritate în același timp.

Scopul este să adunăm 1000 de oameni în acest gest colectiv. Suma este una modică, UN leu.

Evident se poate dona și mai mult dar ideea este să ne unim în gesturi mici dar cu rezultate mari!”.

Eu o să ajung duminică la Casa de Cultură Filiași. Pentru Iulia.

Cred că veți ajunge și voi, cei care veți putea. Cine nu poate ajunge, poate dona. O sumă mică donată poate salva  viața Iuliei.

Cont RON: RO79RNCB0137018404680007

Cont EURO: RO95RNCB0137018404680010

Conturile sunt deschise la Banca Comercială Română, sucursala Filiaşi, titular cont Vătuiu Puiu Alin (tatăl fetiţei)”

 

 


Powered by [ Universal Post Manager ] plugin. MS Word saving format developed by gVectors Team www.gVectors.com