STARE DE FAPT
http://staredefapt.ro/masura-preventiva-dispusa-fata-de-barbatul-care-ar-fi-lovit-mai-multe-caprine-cu-autoturismul/
Export date: Tue Jul 17 21:05:31 2018 / +0000 GMT

Măsură preventivă dispusă faţă de bărbatul care ar fi lovit mai multe caprine cu autoturismul




La data de 27 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe un drum agricol, din extravilanul comunei Moțăței, se află mai multe caprine, o parte dintre acestea fiind decedate, iar restul rănite.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana bănuită de săvârşirea faptei, un bărbat de 32 de ani, din Moţăţei, care ar fi intrat cu autoturismul în turma de caprine.

De asemenea, cel în cauză este bănuit că ar fi condus pe drumurile publice un autoturism, deşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii au extins cercetările faţă de bărbatul care ar fi săvârşit faptele respective, stabilind faptul că acesta ar mai fi comis o altă infracţiune.

Astfel, cel în cauză mai este bănuit că nu a respectat executarea sancţiunilor penale date de Curtea de Apel Craiova, prin care i s-a interzis, timp de un an, să se afle în locuri amenajate pentru distracţie şi agrement, pe raza comunei Moţăţei şi să se apropie de o anumită persoană din localitate.

În baza probatoriului administrat de către poliţiştii Secției 9 Poliție Rurală Cetate, ieri, 27 iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de cel în cauză.