Maratonul păpușilor, în vacanța copiilor! 5 – 9 februarie 2018

436

Vacanta_FEB - MICTeatrul Colibri îi invită din nou pe copii să se bucure de o vacanță creativă, în Fabrica de povești, în perioada 5 – 9 februarie 2018, când se vor desfășura ateliere de teatru interactiv, cu trei serii a câte 50 de minute fiecare, derulate în intervalul orar 10:00 – 13:00, în Sala Studio, prețul pentru un atelier fiind 5 lei / persoană.

Biletele se pot procura de la Agenția Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

Nu există un număr limitat de locuri și pot participa la cursuri copii de toate vârstele.

Deschid porțile poveștilor și îi împrietenesc pe copii cu universul creativ al teatrului de animație actorii: Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Cosmin Dolea, Daniel Mirea.

 

 

Luni, 5 februarie & Miercuri, 7 februarie

10:00 – 13:00 / trei serii / 50 minute fiecare atelier

„Exerciții – poezii pentru cei mai mici copii“, coord. Ionica Dobrescu și Daniel Mirea

Cei doi actori le vor prezenta copiilor, cu ajutorul păpușilor, tehnici de rostire și pronunție și îi vor învăța să se exprime prin intermediul poeziilor, pe ritmul muzicii și prin improvizație.

 

Marți, 6 februarie & Vineri, 9 februarie

10:00 – 13:00 / trei serii / 50 minute fiecare atelier

„Întâlnire cu povestea“ – teatru interactiv, coord. Adriana Ioncu și Cosmin Dolea

Actorii vor media întâlnirea copiilor cu păpușile care spun povești la teatru, le vor dezvălui din tainele mâinuirii și îi vor însoți în călătoria magică prin lumea poveștilor – spectacol.

 

Joi, 8 februarie

10:00 – 13:00 / trei serii / 50 minute fiecare atelier

 „Dansul zodiilor“, coord. Alla Cebotari

Muzică, ritm, cunoaștere, curiozități legate de sistemul solar, ghicitori în care protagoniste sunt planetele, vor da contur atelierului coordonat de actrița Alla Cebotari.