Legea pensiilor dezbătută la Craiova

414

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu s-a aflat luni, 13 august, la Craiova unde a avut o întâlnire cu membrii sindicatelor, ai asociațiilor de pensionari dar și cu sute de doljeni veniți din întreg județul. Întâlnirea face parte din seria de dezbateri programate în toată țara pentru a dezbate noua lege a pensiilor.

„Am avut trei formule de calcul pe care ne-am axat, iar după ce am făcut simularea de calcul pe toate cele trei formule de calcul, am rămas pe una singură, care ni s-a părut că este cea mai acoperitoare. Era singura care reușea să elimine toate dezechilibrele care erau în sistemul de pensii, dezechilibre pe care le cunoașteți foarte bine. Timp de un an am făcut simulări pe dosarele pe care le-am avut în urma controlului de instanță, adică pensionarii au dat în judecată Casa de Pensii, iar după aceea noi am recalculat tot pe noua formulă, să vedem dacă ceea ce solicitau dumnealor acolo, în instanță, reușim să corectăm. Și am reușit”, a precizat ministrul muncii. Legea se va aplica etapizat, până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. Valoarea punctului de pensie se va actualiza conform Programului de Guvernare, și anume: 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020, 1.875 de lei în 2021, iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația.

Proiectul de lege poate fi găsit aici: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/5210-2018-08-09-proiect-lege-priv-sistemul-public-pensii