La TNC CRAIOVA vă așteaptă marți, 3 februarie, ”ULTIMUL AMANT FIERBINTE” (VIDEO-TRAILER)

416

 ultimul amant fierbinte (foto: tncms.ro)03 Februarie 2015, ora 18 30, Sala „Amza Pellea”

de Neil Simon, regia Mircea Cornişteanu

Durata: 115 min cu pauza

Scenografia: Viorel Penişoară-Stegaru

Muzica;: Mircea Cornişteanu

Versiunea Scenică: Mircea Cornişteanu

Genul Spectacolului: comedie

Traducerea: Petre Bokor

Data premierei: 13 Aprilie 2013

Regia Tehnica: Mircea Vărzaru

DISTRIBUȚIA:

Adrian Andone (Barney Daycash), Gabriela Baciu (Alana Navazio), Iulia Colan (Bobby Michele), Geni Macsim (Jeanette Foster),

Purtând titlul original „Last of the Red Hot Lovers”, piesa lui Neil Simon a fost ecranizată, după un scenariu semnat chiar de autor, în 1972. Barney Daycash, un patron de restaurant „cu specific pescăresc”, aflat la vârsta a doua, este decis, pentru prima dată în viaţă, să-şi înşele soţia pentru a-şi condimenta existenţa monotonă.

Trei aventuri, niciuna dusă până la capăt, fac subiectul acestei piese, scrisă în 1969 de Neil Simon. Neil Simon (născut la 4 iulie 1927, în New York), reputat dramaturg și scenarist american, a dobândit o reputație mondială pentru piesele și scenariile jucate în întreaga lume. A scris încă din tinerețe comedii, jucate mai întâi pe scenele din Broadway.

Între piesele sale de succes se numără Amintiri din Brighton Beach, Biloxi Blues, Un cuplu ciudat, Desculț în parc. Neil Simon a câștigat Premiul Pulitzer pentru dramă pentru piesa Lost In Yonkers. După mai multe din piesele sale au fost realizate filme artistice. A mai scris și librete pentru musicaluri, Sweet Charity fiind un succes recunoscut la nivel mondial, ca și Adio, dar rămân cu tine.

Prima sa piesă produsă pe Broadway, pe scena Teatrului Brooks Atkinson, a fost „Come Blow Your Horn”, care a fost jucată succesiv de 678 de ori. Șase săptămâni după căderea cortinei, a urmat o a doua creație a lui Neil Simon, musicalul „Little Me”. Deși nu a atras o audiență prea mare, ea i-a adus lui Simon cel dintâi premiu Tony. Neil Simon a obținut în cursul lungii și prolificei sale cariere șaptesprezece nominalizări pentru premiul Tony, iar de trei ori l-a câștigat.

În anul 1991 i s-a decernat și premiul Pulitzer pentru teatru, cu piesa „Lost in Yonkers”. În anul 1966 teatrele din Broadway au jucat în acelaș timp nu mai puțin de patru creații ale lui Neil Simon: musicalul „Sweet Charity” și comediile „The Star-Spangled Girl”, „The Odd Couple” (Un cuplu ciudat) și „Barefoot in the Park” (Desculț în parc).

Neil Simon a mai scris scenarii pentru peste douăzeci de filme. Între acestea se numără adaptări după piesele sale, dar și scenarii originale precum „The Out-of-Towners”,„Murder by Death” și „Adio, dar rămân cu tine!” (Goodbye Girl). Scenariile sale au obținut patru nominalizări pentru Premiul Oscar. În anul 1983 Neil Simon a devenit unicul dramaturg în viață având la New York un teatru purtând numele său. E vorba de fostul teatru Alvin de pe Broadway, numit în prezent Neil Simon Theatre.

 sursa: tncms.ro