Ionuț Lupescu s-a întrunit azi, 1 martie 2018, cu membrii afiliați din Dolj

0
12

ionut lupescuIonuț Lupescu, candidat la șefia FRF, s-a întrunit azi, 1 martie 2018, cu membrii afiliați din Dolj. Iată mesajul internaționalului din Generația de Aur, postat pe pagina de FB: 

”Astăzi m-am întâlnit la Craiova cu membrii afiliați din Dolj. Este un loc special, unde inimile bat mai tare pentru fotbal și este un adevărat izvor de talente, pentru că Oltenia a dat cei mai mulți jucători Naționalei, de-a lungul timpului.

Întâlnirea a fost mai degraba o ședință de lucru decât o prezentare, am adunat deja multe idei bune care se vor regăsi între măsurile pe care le voi implementa la Federație.

La un moment dat, unul dintre participanți m-a întrebat dacă FRF mi-a solicitat vreodată vreun ajutor instituțional cât timp am ocupat funcția de director tehnic al UEFA. I-am explicat că UEFA nu poate oferi sprijin unei țări dacă acesta nu este solicitat, iar pe perioada celor 6 ani petrecuți acolo, multe dintre federațiile europene m-au sunat să îmi ceară ajutorul. România, prin reprezentanții ei, nu a făcut-o niciodată. Acesta este unul dintre motivele pentru care m-am întors în fotbalul românesc, pentru că trebuie să schimbăm astfel de mentalități”.

#LupescuFRF #TurneuNational #DinNouPentruRomania

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twelve + six =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.