Guvernul României: Protocol de cooperare cu Guvernul Republicii Serbia pentru construcția autostrăzii Timișoara – Pančevo

360

strada banuRomânia și Serbia vor colabora pentru punerea în aplicare a studiului de fezabilitate privind planificarea și proiectarea unui nou drum rutier de mare viteză între Timișoara și Pančevo. În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un Memorandum privind negocierea și semnarea unui Protocol de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia.
Potrivit Protocolului promovat de Ministerul Transporturilor, cele două Guverne vor colabora pentru susținerea diplomatică și financiară a proiectelor de investiții legate de transport la frontiera comună dintre România și Republica Serbia, în special pentru construcția autostrăzii Timișoara – Vârșeț – Pančevo până în anul 2025, potrivit rezultatelor studiilor de fezabilitate.
Includerea unei noi autostrăzi este o prioritate în master planurile de transport ale celor două state. Tronsonul dintre Pančevo și Vârșeț este recunoscut în lista unică de proiecte pregătite a Serbiei, iar execuția lucrărilor pentru sectorul de drum Timișoara – Moravița este cuprinsă în Strategia de implementare a Master Planului General de Transport al României pe lista lungă a proiectelor din sectorul rutier, în prima perioadă de finanțare 2014-2020, cu suma de 29,5 milioane euro fără TVA.
Asigurarea unei infrastructuri care să susțină fluxul tot mai mare de persoane și de bunuri între România și Serbia este o necesitate, în condițiile în care rețeaua de transport actuală este insuficient dezvoltată pentru nevoile curente ale zonei de frontieră. Noul drum de mare viteză va contribui la conectarea coridorului rutier cu modurile de cale ferată care tranzitează România și cu modul fluvial care trece prin Ungaria, Serbia și România, reprezentat de Dunăre.
Construcția autostrăzii Timișoara–Pančevo vizează și creșterea incluziunii sociale și calității vieții în regiunea transfrontalieră, precum și dezvoltarea unitară a infrastructurii de transport capabilă să suporte traficul rutier de persoane și de marfă în punctele de trecere frontieră, prin intermediul realizării de noi conexiuni de transport.
Protocolul nu va aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților care rezultă din alte acorduri internaționale la care cele două state sunt părți, inclusiv drepturilor și obligațiilor României care decurg din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.