Guvernul României: Ajutoare financiare pentru producătorii de lapte

437

lapteProducătorii de lapte vor primi ajutoare financiare pentru reducerea livrărilor de lapte, potrivit normelor europene, în sumă totală de 1,465 milioane lei (echivalentul a 328.716,05 euro), conform unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Măsura are în vedere reducerea livrărilor de lapte de vacă, sprijinirea producătorilor din sectorul lapte afectați de criză, continuarea activității economice, precum și asigurarea locurilor de muncă ale angajaților.

Conform Regulamentului delegat (UE) nr.1612/2016 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de acordare a unor ajutoare pentru reducerea producției de lapte, ajutoarele se acordă în baza cererilor de plată și se atribuie pentru o perioadă calendaristică de trei luni – perioada de referință.

Ajutoarele se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017, ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă – FEGA.

Sectorul produselor lactate se confruntă cu o perturbare a pieței cauzată de un dezechilibru între cerere și ofertă la nivel mondial, la care contribuie prelungirea până la sfârșitul anului 2017 a interdicției impuse de Rusia asupra importului de produse agricole și alimentare originare din Uniunea Europeană.

Ajutorul din partea Uniunii Europene este stabilit la 14 euro/100 kg lapte de vacă pentru cantitatea care corespunde diferenței dintre laptele de vacă livrat în cursul perioadei de referință și laptele de vacă livrat în cursul perioadei de reducere.

Beneficiarii eligibili sunt producătorii de lapte care au livrat lapte la prim-cumpărători în luna iulie 2016 şi care se angajează să reducă livrarea cantităţii de lapte într-o perioadă calendaristică de 3 luni – perioada de reducere, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent – perioada de referinţă. Reducerea pentru care solicită ajutor trebuie să fie de minim 1.500 kg şi de cel mult 50% din cantitatea livrată în perioada de referinţă.

La centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, s-au depus 92 de cereri de reducere a producției de lapte aferente unei cantități de 2.347.972 kg lapte.

Plata ajutoarelor se face în lei, calculată la rata de schimb pentru data de 31 august 2016, conform prevederilor art. 40 din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăti și alte organisme din Regulamentul delegat (UE) 1612/2016.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua plățile în funcție de cererile depuse și perioadele pentru depunerea acestora, în termen de maximum 90 de zile după încheierea perioadei de reducere în cauză.