Fructe proaspete pentru toţi preşcolarii. Proiect legislativ adoptat de Camera Deputaţilor

477

mere`11321Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 3 mai, un proiect de lege care include şi categoria preşcolarilor  în cadrul programului naţional care încurajează consumul de produse naturale şi sănătoase, aceştia urmând să facă parte din grupului de beneficiari ai distribuţiei gratuite de mere.

„Noul act normativ include preşcolarii din grădiniţele de stat şi particulare acreditate în grupul ţintă de beneficiari ai distribuţiei gratuite de mere, indiferent de statutul social. Prin extinderea grupului ţintă la preşcolari se are în vedere corectarea inechităţilor şi a discriminării în rândul elevilor şi copiilor care merg la grădiniţă în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, situaţie întâlnită mai ales în mediul rural.Implementarea acestui program, la vârsta la care se formează obiceiurile alimentare, poate contribui pe termen lung la reducerea cheltuielilor destinate tratării diferitelor afecţiuni cauzate de o alimentaţie nesănătoasă. Pe de altă parte, acest program reprezintă, în plan economic, o oportunitate acordată sectorului românesc de fructe în diversificarea şi dezvoltarea producţiei şi comerţului”, se arată în comunicatul transmis de grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.