This page was exported from STARE DE FAPT [ http://staredefapt.ro ]
Export date: Wed Sep 19 1:04:54 2018 / +0000 GMT

Ediţia a V-a, „CRAIOVA SportFEST”, duminică, în centrul Craiovei




Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj organizează „CRAIOVA SportFEST”, ediţia a V-a, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi a cluburilor sportive din Bănie, în Piaţa „Mihai Viteazul”, pe data de 16 septembrie 2018. O serie de activităţi sportive, menite să promoveze un stil de viaţă sănătos, se vor desfăşura duminică, între orele 10.00 – 19.00.

Doljenii vor putea să urmărească demonstraţii ale practicanţilor din diverse ramuri sportive, pentru a putea observa cum se desfăşoară un antrenament.

Astfel, vor fi prezenţi sportivii, alături de antrenorii, care practică dans, fotbal, handbal, volei, baschet, tenis, tenis de masă, badminton, escaladă, şah, lupte, karate, judo, arte marţiale, box, scrimă, tir cu arcul şi fitness – aerobic. În premieră, spectatorii vor avea acces la un loc special amenajat unde vor putea experimenta plimbarea cu bicicleta electrică, dar şi un poligon de airsoft.

“În cadrul acţiunii organizate de către DJST Dolj, vor fi prezentate şi o parte dintre echipele SCM Craiova, respectiv echipele de handbal feminin, volei feminin, volei masculin şi bachet masculin.

Aşteptăm un număr cât mai mare de doljeni care vor aveaocazia să observe, concomitent, aceste demonstraţii, în speranţa că se vor decide şi ei să practice unul dintre aceste sporturi, măcar ocazional.

De asemenea, voluntari ai Centrului de Tineret vor împărţi pliante, unde se vor regăsi informaţii despre practicarea sportului în Craiova”, a declarat Origen Staicu, directorul executiv DJST Dolj.

 

 


Powered by [ Universal Post Manager ] plugin. MS Word saving format developed by gVectors Team www.gVectors.com