Drumul județean DJ 652A intră în reabilitare și modernizare

495

drum expresPreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a semnat marți, la Palatul Administrativ, contractul de finanțare pentru proiectul cu o valoare totală de 9,2 milioane de euro, derulat cu fonduri europene, care prevede modernizarea drumului județean DJ 652A.

„Din acest moment, intrăm în linie dreaptă cu implementarea demersului pentru care am reușit, în parteneriat cu Agenția de Infrastructură Rutieră din Sofia, să obținem fonduri în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria.

În perioada imediat următoare, Consiliul Județean Dolj va lansa licitația pentru atribuirea contractului de lucrări. Avantajul în cazul drumului județean DJ 652A este că deja dispunem de proiectul tehnic, astfel că, odată desemnat executantul, se va putea trece direct la etapa modernizării acestei artere rutiere importante, care conectează două drumuri naționale, traversează una dintre cele mai dezvoltate comune din județul nostru și asigură un acces mai facil către zona Aeroportului Internațional Craiova.

Astăzi ajungem la cel de-al doisprezecelea proiect cu fonduri nerambursabile pentru care am semnat contractul de finanțare în exercițiul curent. Valoarea cumulată a acestor demersuri – care includ mai multe investiții în infrastructura rutieră, dar și restaurarea unor monumente istorice, crearea unei unități de intervenție în situații de urgență la aeroport sau dotări cu aparatură medicală – se apropie de 120 de milioane de euro, din care aproximativ 90 de milioane au fost obținute prin programe ale Uniunii Europene, iar restul prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Este un semnal bun pentru Consiliul Județean Dolj, este și o dovadă a implicării și eforturilor făcute de profesioniștii din direcțiile de specialitate ale instituției, îndreptățindu-ne să credem că portofoliul proiectelor pentru care am obținut finanțare va crește în viitorul apropiat“, a declarat Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj.

Alături de președintele Consiliului Județean, Ion Prioteasa, la semnarea contractului de finanțare au mai participat directorul Direcției Afaceri Europene a CJ Dolj, Daniela Băluță, precum și Răsvan Zamfir, șeful Biroului Contractare, și Andrada Piperea, expert contactare, din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași, instituție care gestionează implementarea Programului Interreg V-A România – Bulgaria.

Proiectul „Eforturi comune pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere în zona transfrontalieră“, cu o valoare totală de 9.249.200,85 euro, a fost depus de Consiliul Județean Dolj, în parteneriat cu Agenția de Infrastructură Rutieră din Sofia, și acceptat pentru finanțare în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria. Valoarea eligibilă a proiectului este de 7.997.947,62 euro, din care 3.998.653,54 euro reprezintă suma aferentă activităților implementate de CJ Dolj, respectiv modernizarea drumului județean DJ 652A Cârcea (DN 6) – DN 65.