Două persoane de la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova reținute pentru că vindeau sângele pentru pacienți

354

diicotOfițeri ai Serviciului Județean Anticorupție Dolj au descins, ieri-dimineață, la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova, unde au organizat o acțiune de prindere în flagrant și au ridicat doi angajați ai Centrului, ulterior reținuți pentru că au vândut sânge aparținătorilor pacienților. 

În urma unor sesizări ofițerii ai Serviciului Județean Anticorupție aflați sub acoperire au verificat aceste aspecte, asistentul medical fiind prins în flagrant în timp ce primea 200 de lei pentru un flacon de sânge.

Astfel „în cursul lunii martie 2017, numitul M.C., asistent medical în cadrul unui centru de transfuzii din Craiova, în colaborare cu O.M., registratoare la aceeași unitate medicală, pe fondul lipsei de sânge necesar intervențiilor chirurgicale, a primit în repetate rânduri, de la investigatori sub acoperire ai Direcției Generale Anticorupție, diferite sume de bani pentru a facilita obținerea respectivelor unități de sânge. Astăzi (ieri – n.r.), la sediul centrului medical a fost efectuată o percheziție în urma căreia cele două persoane au fost conduse la sediul unității de Parchet în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și complicitate la luare de mită, urmând ca procurorul de caz să dispună eventuale măsuri preventive“.