Dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

424

etilotestIeri dimineață, în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflați în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, l-au depistat pe N.VALENTIN,  48 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe strada Al. Macedonski din Craiova, având o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Craioveanul a fost condus la U.P.U. Craiova unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot ieri, la ora 06.45, polițiști rutieri din Craiova l-au depistat, pe strada Ştefan cel Mare din Işalniţa, pe S.IONEL, 50 de ani, din comuna Işalniţa, Dolj în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii l-au condus pe S.IONEL la U.P.U. Craiova unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică, 05.03.2017, în jurul orei 14.15, polițiști rutieri l-au depistat pe J.DARIUSZ, 48 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autotractor, pe bld. Nicolae Romanescu, având o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

          Ieri, 5 martie a.c., în jurul orei 17.45, o patrulă de siguranţă  publică din cadrul Secției 1 Poliție Craiova , aflându-se în  serviciul  de patrulare pe strada Știrbei Vodă, a oprit în trafic pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat S.IONUȚ, 22 de ani, din comuna Cernătești, Dolj.

Fiind testat cu aparatul etilotest,  a rezultat o valoare de 0,55mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Județean Nr. 1 Craiova  unde i-au fost recoltate probe biologice.

Polițiștii au întocmit în cele patru cauze dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.