Dosar penal pentru alcool la volan

677
etilotestÎn noaptea de 03/04.07.2017, în jurul orei 02.30, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secției 5 Poliție Craiova în timp ce efectua serviciul de patrulare, pe strada Toporaşi din municipiu, a oprit un autoturism la volanul căruia a fost identificat C. CRISTIAN, 26 de ani, din Craiova.
Întruzât tânărul emana miros de băuturi alcoolice, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
C. CRISTIAN a fost condus la Spitalul Clinic Județean Craiova unde i s-au  recoltat probe biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice în momentul depistării.
 S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.