Donează şi tu! Lansare proiect “Un copil, o carte”

0
55

Proiectul “Un copil, o carte” se va implementa, în prima etapă, în comuna Leu din judeţul Dolj, în data de 10 august 2019, de către autoarea cărţii pentru copii “Beculeţ cel Inventiv & Thomas Edison”, Rodica Fota, şi o echipă de voluntari.

Acesta are drept scop investiţia în educaţie, urmărind creşterea gradului de acces la cultură a copiilor din mediul rural. Aproximativ 150 de preşcolari şi elevi vor beneficia de un program interactiv pe parcursul zilei de 10 august 2019. Activităţile educative dar şi sportive vor fi urmate de o donaţie de carte pentru toţi cei 150 de participanţi. Copiii vor avea prilejul să participe şi la un atelier de lectură al cărţii “Beculeţ cel Inventiv & Thomas Edison”.

“Acest proiect este gândit pentru a le oferi copiilor din mediul rural o alternativă educativă a petrecerii vacanţei de vară. Să nu uităm că sunt extrem de mulţi copii, din această categorie, care nu au avut ocazia să se bucure de plăcerea de a citi o carte doar a lor.  Şi pentru că mi-am dorit foarte mult ca întreg evenimentul să nu prepusună o simplă deplasare şi o donaţie de carte, am organizat proiectul pentru a le oferi copiilor şansa de a se distra copios în aceasta vacanţă. Vom avea un munte de baloane, artişti care vor realiza picturile pe faţă, activităţi interactive de lectură, activităţi sportive şi multe alte surprize. După o zi de distracţie copioasă, copiii se vor putea retragere, în liniştea casei lor, unde vor putea da frâu liber imaginaţiei, pornind într-o călătorie imaginară cu ajutorul celor doi prieteni din cartea “Beculeţ cel Inventiv &Thomas Edison””, a menţionat Rodica Fota.

Proiectul are nevoie de donatori care să achite preţul unei cărţi, de 30 de lei, care ulterior va fi făcută cadou unuia dintre cei 150 de copii din comuna Leu. Donaţiile se pot face accesând linkul evenimentului https://www.facebook.com/events/1375119282644166/ sau în contul RO81 BACX 0000 0031 3232 8000, titular Rodica Fota.

Persoanele care fac donaţii sunt invitate să participe la distracţia programată pe data de 10 august 2019, în comuna Leu din judeţul Dolj. Pentru mai multe detalii, puteţi apela numărul de telefon 0761022447.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.