„Dolju-n bucate” , prezentat pentru al doilea an consecutiv la Casa Universitarilor 15 mai 2018, ora 12:00

578

dolju-n_bucate_final_siteConsiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită marți, 15 mai 2018, ora 12:00, la Casa Universitarilor, la evenimentul „Dolju-n bucate“, organizat în parteneriat cu Universitatea din Craiova, cu sprijinul voluntarilor din localitățile Bârca, Dăbuleni, Calafat, Urzicuța, Izvoare, Grecești – Cernătești, Plenița, Mischii, Bratovoești, din asociațiile studențești de la Facultățile de Litere și Horticultură, din Asociația Studenților Basarabeni din Craiova, precum și de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

 

Ca și la edițiile anterioare ale proiectului „Dolju-n bucate“, fiecare comunitate rurală participantă la eveniment se va reprezenta prin port popular, prin preparate tradiționale specifice acestui județ, Olteniei, altor regiuni românești sau românilor de peste Prut, a căror bucătărie este păstrată aici de cei pe care viața i-a adus în acest colț de țară.

 

Oaspeții se vor mai delecta cu frumusețea cântecului popular interpretat de solistul Liviu Olteanu – acompaniat la vioară de nea Aurică Voinescu – membru al cunoscutului Taraf din Grecești, cu jocul tradițional dăruit de Ansamblul „Hora Desnățuiului“  al Casei de Cultură „Adrian Păunescu“ de la Bârca, vor admira obiectele decorative din lemn realizate de Rodica și Viorel Dîlganu din Craiova. Anca Dumitrescu readuce în peisaj „Covorul oltenesc“ țesut în atelierul din comuna doljeană Măceșu de Jos, iar Liliana Dobrițoiu va prezenta din nou cu drag frumoasa ie românească.

 

Și această ediție „Dolju-n bucate“ împlinește dorința echipei C.J.C.P.C.T. Dolj de a-i ține aproape pe tineri de lumea satului tradițional și, în același timp, de a pune în valoare gospodarii comunităților rurale, oameni minunați care își asumă responsabilitatea conservării și promovării identității locale.

 

În jurul meselor cu bucate se vor face auzite povestiri despre copilăria de altădată, viața satului, despre rădăcini, identitate, dragoste pentru pământ, greutăți, nevoi, așteptări.

 

De la început, din 2014, proiectul „Dolju-n bucate“ a implicat îndeosebi comunitatea locală, cetăţenii fiind primii susţinători ai acestuia. Importante momente „Dolju-n bucate“ s-au organizat în colaborare cu localitățile Dăbuleni, Calafat, Bârca, Urzicuţa, Giurgița, Izvoare, Pielești, Grecești, Cernătești, Ghidici, Maglavit, Desa, cu Forumul de Prietenie Româno – Macedonean și Casa de Cultură „Amza Pellea“ din Băilești, A.T.R.ECO, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria.