Doljean cercetat pentru vătămare corporală și conducere sub influența băuturilor alcoolice

356
politieÎn data de 15.07.2017, în jurul orei 17:37, pe raza comunei doljene Secu, în afara localităţii, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi care a stabilit că  L. MARIAN, de 47 ani, din com. Bâcleş, jud. Mehedinţi, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia,  pe DJ 606 C, din direcţia comunei Secu către satul Șumandra, într-o curbă la dreapta, având în vedere direcția de deplasare, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părții carosabile, rezultând vătămarea corporală uşoară a acestuia.
 Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal Dr. Tr. Severin unde i s-a stabilit diagnosticul prezumtiv „politraumatisme prin accident rutier”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest de către lucrătorii din cadrul I.P.J. Mehedinţi – Biroul  Rutier, rezultând o concentrație de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.