Doi tineri craioveni reținuți pentru tâlhărie

531
politie catuseIeri dimineață, în jurul orei 11.00, polițiștii craioveni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Ulmului,  ELISABETA M., 75 de ani, din Craiova a fost acostată de doi tineri, ale căror semnalmente nu le-a reținut, care i-au smuls de la gât un lănțișor din aur și pentru a-și asigura scăparea au împins-o.
În aceeași zi, în urma activităților  investigatice desfășurate de polițiștii de investigații criminale au fost identificați și conduși pentru audieri N.VIJAI, de 19 ani și F.V., de 15 ani, ambii din municipiul Craiova.
Asupra celor doi a fost găsit lănțișorul sustras, fiind ulterior restituit părții vătămate.
În baza analizării probatoriului  s-a dispus  reținerea pe 24 ore, pe baza de ordonanță, a suspectului în vârstă de 19 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.
 
CUM SĂ NU DEVENIŢI VICTIME ALE INFRACŢIUNILOR DE TÂLHĂRIE ?            
           SFATURI UTILE:
·        Alegeţi cu grijă traseul pe care vă deplasaţi, evitaţi parcurile, străzile pustii, terenurile şi pe cât posibil, nu circulaţi prin locuri slab iluminate la ore târzii.
·        Aveţi grijă să nu vă lăudaţi cu banii, bunurile sau alte valori deţinute în locuinţa proprie.
·        Nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de
motivele invocate.
·        La intrarea într-un imobil, fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni.
·        Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă. Alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul, apelaţi la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau la telefonul 112.
 În situaţia în care aţi devenit victima unei tâlhării, încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale agresorului  şi apelaţi de urgenţă la 112  sau adresaţi-vă celei mai apropiate secţii de Poliţie.