STARE DE FAPT
http://staredefapt.ro/de-azi-incep-probele-scrise-ale-examenului-de-bacalaureat/
Export date: Mon Sep 24 11:21:24 2018 / +0000 GMT

De azi încep probele scrise ale examenului de bacalaureat


Emoții pentru absolvenții de liceu. De azi încep probele scrise ale examenului de bacalaureat, care trebuie promovate cu media minim 6. Prima probă scrisă este la limba și literatura română, care începe la ora 9.00. Potrivit inspectorului școlar general Monica Sună, pentru această sesiune s-au înscris 4.325 de candidați, 3.693 din serie curentă și 632 din seriile anterioare. Probele scrise se vor derula în 14 centre, dintre care zece în Craiova. Acestea sunt la Colegiul „Ștefan Odobleja“, Colegiul Național „Elena Cuza“, Colegiul Național „Frații Buzești“, Colegiul Național „Carol I“, Colegiul Național „Nicolae Titulescu“, Colegiul Național „Gheorghe Chițu“, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul „Traian Vuia“ și Liceul „Matei Basarab“. În județ sunt patru centre de examen, respectiv la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu“ Filiași, la Liceul Tehnologic „Petre Baniță“ Călărași, Liceul Teoretic Independența Calafat și Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ Băilești. Potrivit calendarului de examen, pe 27 iunie se va derula proba obligatorie a profilului la matematică sau istorie. Pe 28 iunie are loc proba la alegere a profilului și a specializării.