Consiliul Județean Dolj, verificări la stațiile de sortare și compostare

445

statii sortarte compostare Mofleni (2)Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a inspectat joi, alături de vicepreședinții Oana Bică și Cosmin Vasile și de administratorul public al județului, Cosmin Durle, lucrările realizate la stațiile de sortare și de compostare construite în Craiova, în zona Mofleni, în cadrul proiectului privind Sistemul de management integrat al deșeurilor, derulat cu fonduri europene.

Cu această ocazie, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a subliniat faptul că finalizarea celor două obiective marchează parcurgerea unei etape importante în cadrul demersului cu finanțare nerambursabilă, atât prin valoarea lor cumulată, care depășește 10 milioane de euro, cât și prin rolul pe care aceste componente îl dețin în cadrul sistemului.

„Suntem prezenți la una dintre cele mai importante investiții ale Consiliului Județean Dolj – stațiile de sortare și de compostare a deșeurilor din Craiova. Sunt două obiective realizate printr-un contract de peste 10 milioane de euro, reprezentând valoarea lucrărilor de proiectare și de construire, precum și dotarea lor cu echipamentele necesare, contract care face parte din inițiativa noastră mai amplă privind Sistemul de management integrat al deșeurilor, pentru care am obținut aproape 54 de milioane de euro din fonduri europene.

Suntem foarte aproape de momentul în care vom putea declara această investiție finalizată și, de altfel, pentru ca ea să fie dată în folosință mai trebuie doar să fie desemnat prin licitație un operator care să gestioneze aceste instalații.

În ceea ce privește municipiul Craiova, avem în curs de implementare încă un demers semnificativ, cu valoarea de peste 7 milioane de euro, parte a aceluiași proiect cu finanțare europeană, care se referă la montarea containerelor îngropate în zonele cu blocuri din oraș. Acest contract a fost semnat în urmă cu o lună și ne bucurăm să putem spune că, în derularea lui, am găsit sprijin și deschidere pentru colaborare la Primăria Municipiului Craiova, alături de care am reușit să rezolvăm anumite dificultăți inerente unei investiții de o asemenea amploare, pentru că vorbim despre proiectarea și amenajarea unui număr de aproape 440 de platforme, pe care vor fi instalate aproximativ 760 de containere îngropate.

Problematica gestionării deșeurilor ocupă un loc important pe agenda CJ Dolj și tratăm acest subiect cu toată seriozitatea. Prin proiectul nostru privind Sistemul de management integrat, județul a fost împărțit în zone prevăzute cu stații de transfer, compostare sau sortare, construite în special în municipii și orașe, investiții care vor deservi însă toate cele 111 localități. Lucrările pe care le desfășurăm la Filiași, Băilești, Dobrești și Calafat se apropie și ele de finalizare, unele fiind în stadii de execuție de peste 90 la sută.

Vestea bună este că deja se contrează o a doua etapă în Master planul pentru deșeuri, pentru că se discută tot mai intens, în aceste zile, ca prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare să fie asigurată finanțarea pentru construirea unei stații de tratare a deșeurilor în Dolj, stație care va genera și un combustibil alternativ, utilizabil în industrie“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Contractul pentru realizarea celor două obiective din Craiova, cu o valoare de 10,2 milioane de euro, a prevăzut proiectarea, construirea și echiparea unei stații de sortare a deșeurilor, cu o capacitate de procesare de 44.000 de tone pe an, și a unei stații de compostare, cu capacitatea de 18.000 de tone pe an.

Investiția face parte din proiectul cu finanțare europeană „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj“, cu o valoare totală de 53,6 milioane de euro, care a mai cuprins achiziționarea a 32 de autospeciale pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere, a 3.906 containere de diferite capacități, a 102.985 de compostoare individuale pentru gospodării din mediul rural și din orașele Bechet și Dăbuleni, închiderea depozitelor neconforme de la Calafat, Filiași și Segarcea, precum și construirea a patru stații de transfer, la Calafat, Băilești, Dobrești și Filiași, și a unei stații de compostare la Calafat.