Compartimentul Stabilire Ajutor Social şi ale Serviciului Protecţia Copilului şi Familiei se mută în sediul de pe strada Mitropolit Firmilian

360

primariePrimăria Municipiului Craiova şi Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova anunţă craiovenii care beneficiază de serviciile Compartimentului Stabilire Ajutor Social şi ale Serviciului Protecţia Copilului şi Familiei că, începând cu data de 04 septembrie 2017, sediul pentru informare, consiliere, depunere și ridicare documente va fi cel situat în incinta imobilului de pe Str. Mitropolit Firmilian, nr. 14 (fostul Liceu Auto).

Astfel, începând cu aceeaşi dată, persoanele beneficiare, precum şi cele interesate să beneficieze de serviciile şi prestaţiile sociale furnizate prin intermediul celor două structuri funcţionale ale direcţiei sunt îndrumate să se prezinte doar la sediul sus-menţionat.

Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa la telefon 0251/510082.