Atenție la frig!

442

gerÎn ultimele zile temperaturile maxime au depăşit cu greu zero grade Celsius, în timp ce minimele au coborât şi până la minus 10 grade. Gerul s-a resimţit mai tare dimineaţa şi noaptea, însă medicii îi avertizează pe cei cu probleme medicale să evite pe cât posibil ieşirile, chiar şi la amiază, atunci când temperaturile sunt negative. Probleme au fost însă şi pentru cei care nu acuzau vreo afecţiune cronică.

Medicii îi sfătuiesc pe doljeni să evite expunerea prelungită la frig. Ar trebui să se ferească mai ales persoanele vârstnice, copiii, bolnavii cu afecţiuni cronice cardio-vasculare şi respiratorii care au fost avertizaţi să nu stea prea mult timp în aer liber în perioadele cu ger. Pentru a evita astfel de neplăceri trebuie folosite îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată. Spre exemplu, îmbrăcămintea şi încălţămintea strâmtă nu sunt recomandate pentru că nu păstrează căldura.

Persoanele care se expun frigului trebuie să poarte căciulă, fular şi mănuşi. Mersul pe jos – pentru distanţe mici – este de preferat unor staţionări prelungite în aşteptarea unui mijloc de transport în comun. Trebuie evitat efortul fizic prea  mare, care suprasolicită organismul. Este recomandată, de asemenea, o alimentaţie completă adaptată la vârsta şi activitatea zilnică care să fie bazată  pe o hrană caldă, cu multe legume şi fructe proaspete, cu aport crescut de vitamine şi minerale. Acestea cresc imunitatea şi protejează împotriva virozelor şi a infecţiilor respiratorii. Este necesară hidratarea corespunzătoare din care să nu lipsească supele calde sau ceaiurile vitaminizante. Trebuie folosite în limita toleranţei mierea de albine şi usturoiul ca şi adjuvante naturale împotriva răcelilor.