Activitate preventivă a Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice

490

La data de 21 iunie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor economice ilicite ce se comit în domeniul alimentației publice, în judeţul Dolj.

Astfel, 9 poliţişti au verificat 8 societăţi comerciale şi 4 persoane fizice.

Pentru neregulile constatate oamenii legii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, 4 dintre acestea fiind aplicate conform Legii 12/1990 şi 1 conform OUG 28/1999, în valoare totală de 85.000 lei.

De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 800 kg. făină, 10 cozonaci şi produse de patiserie, în valoare de 1.530 lei.

În cadrul acestei activităţi, poliţiştii au constatat şi o infracțiune, faptă prevăzută de Legea 86/2006.

Exemplu: Cu ocazia unei verificări la un agent economic din comuna Brădești, judeţul Dolj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au constatat că acesta deținea 10 pachete țigări fără timbru fiscal românesc.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de Legea 86/2006, fiind indisponibilizate 200 de țigarete diferite mărci, în valoare de 100 lei.