Acțiuni de verificare la asociațiile de proprietari din municipiul Craiova

433

salubritateSC Salubritate Craiova SRL, prin Serviciul Corp Control, demarează, începând din luna iulie 2017, o serie de verificări la asociațiile de proprietari din municipul Craiova, acțiunile având ca scop identificarea numărului real de locatari plătitori ai serviciilor de colectare, transport și depozitare  a deșeurilor.

Verificarea constă în confruntarea listelor de plată, afișate la avizierul condominiilor, cu datele transmise către operatorul de salubrizare, în vederea întocmirii facturii lunare. De asemenea, începând din data de 01.07.2017, SC Salubritate Craiova SRL modifică procedura de declarare, de către reprezentanții asociațiilor, a persoanelor fizice plătitoare ale tarifului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor. Astfel, reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari din Craiova vor depune la operatorul de salubrizare declarații pe proprie răspundere referitoare la numărul de persoane care urmează a fi facturat și extrase din listele de plată, aferente lunii anterioare solicitării.  În situația în care numărul persoanelor declarate este mai mic decât cel înregistrat luna precedentă, vor fi atașate declarației, în copie, toate cererile de scădere, depuse  și înregistrate la asociație. În situația în care va exista o scădere de peste 10%, raportat la numărul total de proprietari, se va face o verificare prin confruntarea datelor primite cu înregistrările existente la Serviciul Control și Monitorizare Asociații de Proprietari-Direcția Fond Locativ și Control Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Craiova.

Modificarea procedurii vine ca urmare a unei verificări efectuate de Serviciul Control și Monitorizare Asociații de Proprietari-Direcția Fond Locativ și Control Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Craiova. Controlul, derulat la câteva asociații de proprietari din Craiova, a relevat faptul că în perioada septembrie-decembrie 2016, în unele cazuri, există diferențe majore între numărul de persoane înscrise în listele de plată întocmite lunar și numărul de persoane declarat de aceste asociații către SC Salubritate Craiova SRL. Astfel, au existat situații când numărul persoanelor declarate la operatorul de salubrizare a fost cu 100 mai mic decât cel din listele de plată.

„Numărul persoanelor plătitoare ale serviciului de colectare și transport deșeuri pe care îl prestăm pentru asociații a avut un trend descendent în ultimii ani însă există asociații în care fluctuațiile au fost peste medie. În perioada următoare, vom invita la discuții reprezentanții tuturor asociațiilor din Craiova pentru a le explica motivele care au stat la baza acestei decizii”, a declarat Mihai Butari, director general al SC Salubritate Craiova SRL.

Până în prezent, procedura operațională aplicată a prevăzut faptul că reprezentații asociațiilor de proprietari din municipiul Craiova declară lunar, pe proprie răspundere, numărul de persoane existente în asociațiile respective.