A doua etapă de dezinsecție pe domeniul public, în perioada 19-20 mai

387

IMG_0289SC Salubritate Craiova SRL desfășoară, în perioada 19.05-20.05.2018, a doua etapă a dezinsecției pe domeniul public din acest an, intervenție ce se va realiza prin pulverizare aeriană dimineața, în intervalul orar 06.00-12.00. Vor fi vizate lacurile de pe teritoriul municipiului (lacul din Parcul Nicolae Romanescu, Lacul Tanchiștilor, Lacul Valea Fetii, Lac Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lac Valea Șarpelui și cel de la Hanul Doctorului), parcurile, grădinile publice și zonele verzi din cartierele orașului.

Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de 780 hectare, graficul intervenției putând suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice existente.

Produsul folosit în cadrul acestei intervenții este Aqua K-othrine, substanță din grupa a treia de toxicitate, avizată de Ministerul Sănătății.